Când vine vorba despre achizitionarea unui apartament sau a unei case dintr-un complex rezidențial, care să devină noul tău „acasă” și în care să te simți bine și în siguranță împreună cu cei dragi, vizionarea este o etapă primordială.
Indiferent de modul în care dorești să faci acea vizionare a imobilului, este important să știi ce întrebări să ai în minte înainte de a vedea viitoarea ta locuință pe viu și să fii atent la detalii în momentul în care ajungi să faci turul imobilului respectiv.
Astfel, mai departe vom prezenta câteva aspecte importante pe care trebuie să le aveți în vedere înainte de achiziționarea unui apartament sau a unei case:
1. Din punct de vedere juridic:
- Verificați constructorul – interesați-vă cu privire la trecutul acestuia, la alte proiecte pe care acesta le-a realizat, cât și experiența pe care o are în piață. Verificând dezvoltatorul puteți scăpa de foarte multe probleme.
- Schița apartamentului – acest aspect duce la economisirea timpului, schița oferind o primă imagine asupra apartamentului, casei sau poate chiar complexului în sine.
- Cartea tehnică a construcției – această carte este un document care cuprinde toate actele unei construcții, de la proiect la recepție. Este întocmită de dirigintele de șantier și este predată la finalul lucrărilor proprietarului sau proprietarilor. Analizarea acesteia este esențială în momentul în care sunteți în căutarea unui imobil.
2. Din punct de vedere administrativ:
- Racordarea la rețelele utilitare – când vine vorba de necesități, aceste rețele utilitare sunt imperios necesare. Tocmai de aceea, verificați dacă imobilul dispune de astfel de racordări la rețele de apă, gaze, electricitate și altele.
- Costurile pentru întreținerea spațiilor comune – puneți astfel de întrebări dezvoltatorilor sau persoanelor care deja stau în complex pentru a cunoaște din start care sunt cheltuielile extra care vor veni cu achiziția ta imobiliară.
- Dezvoltarea zonei – vedeți ce proiecte sau construcții mai urmează a fi implementate în zona aleasă, cât și gradul acesteia de dezvoltare urbană.
- Probleme legate de construcție în sine – verificați starea pereților interiori și a gradului de izolare a acestora, dar și să nu existe probleme de infiltrații.
3. Din punct de vedere al confortului interior:
- Compartimentarea imobilului – în momentul în care începi căutarea unei locuințe, te lovești de câțiva termeni imobiliari, pe care este posibil să nu îi cunoști dacă ești la primele căutari. De aceea, învață principalele tipuri de compartimentări și alege acel tip de care ai nevoie: decomandat, semidecomandat, decomandat circular sau compartimentare de tip vagon.
- Suprafața imobilului – verificați încă din start cât de spațioase sunt imobilele și dacă se potrivesc nevoilor tale, în funcție de numărul de persoane din familie, cerințele sau preferințele dorite și multe altele.
- Finisaje – pentru că estetica locului în care trăim zilnic este esențială, fiți foarte atenți la finisaje, la decor, la modul în care s-a executat lucrarea.
4. Din punct de vedere al confortului zonei:
- Locuri de parcare – în secolul în care fiecare familie are cel puțin o mașină, este absolut necesar să verificați dacă imobilul dispune și de minimum un loc de parcare.
- Zona și gradul de apropiere de autobuze, tramvaie sau alte mijloace de transport – gândind pe termen lung, trebuie să avem în vedere și zona sau deschiderea acesteia față de mijloace diverse de transport. Dacă aveți copii, sigur nu veți reuși să-i luați de la școală zilnic, tocmai de aceea e important să existe stații de autobuz/tramvai în apropiere.
- Spații verzi – pentru plimbări și un stil de viață cât mai bun, fără poluări exagerate, verificați existența unor spații verzi din zonă.
- Grădinițe și școli – cu cât există grădinițe sau școli de top în zona proiectului rezidențial ales, cu atât vă va bucura mai mult, cât și pe copilași, care nu vor fi nevoiți să călătorească mult.
- Magazine – cu cât mai multe magazine, restaurante sau spații de recreere sunt în zonă, cu atât vă veți bucura mai mult de poziționarea apartamentului sau casei și de atmosfera din complex.